colegii mei

Cateva vorbe si despre colegii mei. Aici datorita faptului ca ai de ales cam intre 10 cursuri sa iti iei 3 sau 4, nu esti la cursuri cu aceleasi persoane, cum era la noi. Aici o clasa e cam de dimensiunea unei grupe la noi:15- maxim 25 de studenti. Deci majoritatea cursurilor se tin in sali in care noi tineam seminariile acasa. Insa dotarile nu sunt aceleasi: videoproiector, calculator cu acces la Internet, tabla pe care scrii cu marker si inevitabil aer conditionat (care cred ca e setat pe 10 grade, ca e un frig in sali, cica sa nu adormi). Deci suntem cam intre 15 si 25 de studenti la fiecare curs. Toti vin la cursuri, pentru ca platesc pentru asta, si ar fi bani aruncati pe fereastra daca nu ai veni. Clasa dureaza 75 de min. Proful vine cam cu 2-3 minute inainte de ora stabilita si niciodata nu te tine mai mult de 75 de minute. E mult mai lejer, daca intarzii, nu trebuie sa te scuzi, te pui in banca in liniste. Daca vrei sa pleci te ridici si pleci. Nu zice nimeni nimic. Daca vrei sa stai cu sapca intoarsa in cap, din nou proful nu zice nimic.
Am un coleg care pana vine proful isi tot da in carti. Acum nu stiu ce tot vede in cartile alea, dar sta linistit cu castile in urechi si isi da in carti. Ca sa nu uit, repartitia pe sexe e cam tot aceeasi ca si la noi. Deci daca sunt 25 de persoane la curs, sunt cam 3 fete, majoritatea asiatice sau indience.
Alta colega, care sta in fata mea, numai da din cap la orice zice proful. Cand proful se opreste se opreste si ea. Proful zice din nou ceva, hop si ea incepe sa dea din cap. E ca acei catelusi care se asezau in spate in masina, si cand masina se misca , si catelusul dadea din cap. Deci si aici sunt pupincuristi, bagatori in seama, care intreaba numai ca sa se afle in seama si
Un alt coleg de fiecare data cand il vad are un brat de carti cu el. Nu stiu ce face cu ele, nu stiu unde le duce. E ca femeia cu butucul din Twin Peaks. Are ghiozdan, care si ala e plin si mai are si bratul asta de carti cu el. M-am intalnit intr-o zi cu el si schiopata. Am vrut sa ii zic ca nu e bine sa care ditamai DEX-urile cu el tot timpul. Il intreb ce a patit, la care imi raspunde ca s-a accidentat la arte martiale. Atunci mi s-a clarificat. Poate are un maestru ca Mt Miyagi si ala il pune sa care cartile alea. Eu nu imi dau seama, si cred ca nici el, la ce o sa il ajute, dar precum Daniel-san, isi asculta maestru.
Asta despre colegi.

Universitatea

Universitatea la americani:
Cand vorbesti de universitate, vorbesti de campus ca acolo gasesti tot: camine, sali de clase, biblioteca, librarie, sali de lectura, locuri unde poti sa mananci. Insa ca sa ajungi la universitate, trebuie mai intai sa te inscrii. Si procesul asta de inscriere e o bataie de cap. La noi, te duci la secretariat, in cel mai bun caz semnezi un contract scolar anual, si iti stampileaza carnetul. Aici... nu. Trebuie sa te duci acolo, sa faci cutare lucru. Apoi sa mergi acolo sa faci cutare. Apoi trebuie sa faci cutare. Nu se poate face nimic paralel, totul e secvential, totul e pe calculator si pana nu treci de un hop, nu poti sa treci la urmatorul ca la urmatorul hop nu apari inca in sistem, decat dupa ce treci de primul hop. Insa toti iti raspund politicos, te refuza cu zambetul pe buze, nu se enerveaza nimeni chiar daca intrebi de 10 ori. Ajung si eu la primul hop si o doamna zambind:"How can I help you?". Stop. Uau. Cata politete. Stiu cum era cand ma duceam la mine la secretariat si doamna de acolo, deranjata de faptul ca i-am intrerupt jocul de solitaire, se uita peste ochelari si nu zicea nimic. Se uita fix la tine. De fapt in gand zicea:"Oare cum sa iti pun bete in roate?". Aici nu. Realizeaza, ca de fapt fiecare student le plateste salariu, deci studentii le dau un loc de munca, si nu invers.
Credeati ca ei nu vin sa se inscrie cu parintii? Ba da vin. Sa nu mai vorbesc de cei care stau in camin. Ca si la noi, cu masinile pline: calculator, cuptor cu microunde, frigider, una alta. Nici o diferenta aici. Singura diferenta, fata de Romania, e ca aici e mai scump sa stai in camin, decat e sa stai in chirie. Pentru ca la ei:time is money. Stai in campus, ajungi la orice sala de curs in maxim 10 min. Nu stai in campus: timp suplimentar sa ajungi, plus masina si benzina.

Telefonul, nu mai suna!

"Nu mai suport, nu mai rezist.." zic cei de la Vama Veche intr-o melodie. E asa zic si eu. Stati linistiti ca sunt bine, n-am patit nimic. E vorba de sistemul de telefonie de aici.
Cand am ajuns unul din primele lucruri pe care mi le-am cumparat a fost un telefon, si implicit un abonament(de ce nu mi-am luat cartela o sa vedeti mai incolo). Toate bune si frumoase, compania se numeste Cingular si are ca sigla un omuletz portocaliu (poate are vreo legatura cu Orange). Toate bune si frumoase pana cand incepi sa primesti telefoane de la persoane necunoscute care, in 90% din cazuri o cauta pe Ami(sau Amy). Si cand primesti cam cate 4 in fiecare zi, nu iti este tot una. Suna telefonul, raspund. Persoanele respective cum o cauta pe Ami si aude o voce de barbat, zic: "can I speak with Ami please?". Si eu:"There's no Ami here. You got the wrong number".(cea mai rostita fraza de mine aici in America). Si cand o proasta suna si dupa o saptamana si tot pe Ami o cauta, tot cu fraza de mai sus, si eu ii raspund cu bine cunoscutele cuvinte de mai sus, si apoi zerzeca imi zice ca a sunat si sapt trecuta si tot eu am raspuns si acelasi lucru i-am zis, dar ea nu a crezut. Fa, proasta mai esti!. Si chiar azi m-a sunat una si ma intreaba:"Da tu o stii pe Ami?". I-am spus ca habar nu am cine e, dar daca o cauta atatea persoane as fi curios si eu sa o cunosc. Asta ca sa nu mai zic ca am primit mesaje tot pentru aceasta misterioasa Ami. Deci toti o cauta pe Ami. Pana acum in afara de mine stiu ca si lui Smokie i s-a mai intamplat cu Alice. Oricum intrebarea e aceeasi:"Who the f**k is Ami?". Pana acum nu am gasit raspusul. E drept ca au mai fost cateva apeluri care il cautau pe Steve sau John. Macar mai auzeam si eu alte nume decat Ami. Alte telefoane erau de la BMW, Honda si Mercedez Benz. Am zis ca au aflat ca am lucrat pentru Daimler-Chrysler si vor sa ma ia in echipa lor. Nici vorba, m-am dezumflat repede. Ce credeti ca s-a intamplat? Tot cu Ami vroiam. Ma abtineam sa nu le pun intrebarea lui Smokie.
La astia numarul de telefon parca e numarul de la garderoba de la orice club sau disco de la noi. Pleaca unul dintr-un club, merge la garderoba, da numarul si isi ia haina. Urmatorul care vine in club si vrea sa isi lase haina primeste ultimul numar lasat. Eu am ajuns in "clubul" Cingular (care e frecventat de majoritatea studentilor), chiar dupa ce a plecat Ami. Oricand as fi ajuns, as fi ajuns dupa ce ar fi plecat Smith, Jake sau Janice. Alt nume, insa situatia era ala fel.

Cea mai mare diferenta a sistemului de telefonie de aici cu cel de acasa e ca aici platesti si daca primesti si daca dai telefon, si daca trimiti si daca primesti mesaj. Aici se plateste faptul ca tu ai acces si utilizezi serviciul de telefonie. Deci daca eu vreau sa iti incarc tie factura iti trimit mesaje la greu. Fiecare mesaj primit 10 centi. Nu ai cum sa nu-l citesti. La un apel telefonic poti sa nu raspunzi, dar la mesaj nu prea ai ce face.
Sper sa nu bage acelasi sistem si la posta, adica sa platesti si cand primesti, si cand trimiti un pachet, colet sau vedere, ca doar si aici folosesti tot sistemul. In fine mai bine e sistemul nostru.
Deci aici nu se prea merita sa ai cartela, ca ai primit cateva apeluri si cateva mesaje si gata, s-a terminat cartela. Tot mai bun e sistemul nostru, cine suna plateste, ca la posta. dar acum am citit ca vor sa schimbe sistemul

Engleza, bat-o vina

La ora de engleza toti profii insistau pe gramatica, scrierea corecta, folosirea corecta a timpurilor verbelor, in loc sa insiste mai mult pe vorbirea efectiva a limbii. Ca la noi, mai multa teorie, mai putina practica.
Urmeaza o comparatie intre teorie si practica.
"Profa:Povestiti, la past tense, urmatorul pasaj":
Eu: Hey Alice! How are you?
Alice:Good. How about yourself?
Eu: Good, thanks. Do you want to go to see a movie?
Alice: I don't know. I have a lot of homework to do.
Eu: You can do the homework tomorrow.
Alice: Ok.

Teoria:Cum ne-a invatat la scoala:
I met with Alice today, and I asked her how was she doing.
She replied she was ok and asked me back how I was doing.
I said I was ok and I invited her to see a movie.
She said that she had a lot of homework to do.
I told her that she can do her homework tomorrow.
(oricum, traducerea aproximativa, s-ar putea sa se mai fi strecurat vreo eroare).

Oricum era o bataie de cap sa povestesti ceva la past tense: pune verbele la timpul corect, folosesti past perfect simple sau past tense sau past perfect continuos?.

Practica: Cum povesteste un american:
I met Alice and I was LIKE: How are you?.
And then she was LIKE: Good. how about yourself?
And I was LIKE: Good thanks. Do you want to go to see a movie?
And she was LIKE: I don't know. I have a lot of homework.
And I was LIKE: You can do them tomorrow.
And she was LIKE: Ok.

Deci se observa diferenta intre teorie si practica. Doar daca stiau si profele noastre de engleza de magicul, fabulosul, atat de mult folositul cuvant "LIKE", ce viata usoara aveam cu past tense-ul in liceu.
Atentie, nu mai exista timp trecut in engleza vorbita: ci doar LIKE plus prezent sau viitor. Atat. Limba engleza se simplifica si trebuie sa tineti pasul cu modificarile.
Acum, sa nu fiu rau, nici profii nostri nu puteau sa vina la scoala sa vorbeasca astfel:
"What'up dude?"
"Yo dogg what did you have to prepare for today?"
"Hey sister let's keep o rollin' with exercise number 2 from page 15?"
Dar orice limba straina se invata mult mai repede vorbind-o si nu disecand-o in timpuri, cazuri, persoane, plural, singular, acuzativ, nominativ, if-clause si mule altele.

Morala: Mai multa practica si mai putina teorie.

Cum recunosti europenii?

Cum poti sa recunosti europenii printre americani? De ce ma refer numai la europeni, pentru ca asiaticii sunt destul de usor de recunoscut, indienii la fel si hispanicii iar. Europenii se cam aseamana cu nord americanii. Mergand asa prin campus am facut o lista de ponturi pentru a recunoaste europenii, europeni care au stat mai putin de 10 ani aici. Cei care deja au stat peste 10 ani sunt sanse mari sa se fi americanizat.

1. Nu li se vad chilotii sau cel putin nu isi arata intentionat chilotii.

2. Poarta curea la pantaloni.

3. Pantalonii scurti sunt peste genunchi.

4. Daca poarta marimea M la bluza sau pantalon, atunci o sa ii vezi purtand marimea M si nu XXL. Hainele sunt mai pe corp si nu "curg" de pe ei.

5. Poarta ghiozdanul doar pe un umar. Ciudat, dar mergand prin campus, am observat ca toti poarta ghizdanul pe spate, si nu pe un umar. E mult mai comod pe spate si te obliga sa mergi drept.

6. Nu ii vezi dormind pe sub un copac, intinsi pe o banca sau tarntiti pe jos prin holurile facultatii. Numai pe americani ii vezi stand pe jos prin aeroport, la facultate sau oriunde prind un loc drept.
7. Ii intalnesti pe scarile dintre etaje. Nu folosesc liftul ca sa urce, sau mai grav, sa coboare, un etaj.

8. Sunt la fel de derutati ca mine ca la americani parterul e considerat etajul 1.

9. Nu poarta caciuli, fulare, manusi sau pullovere, sau haine groase daca afara sunt 30-35 de grade Celcius.

10. Pe fetele eurpoene nu o sa le vezi niciodata cu placa de skateboard in spate, sau sub brat, nici cu ditamai ghizdanul, de zici ca merg pe munte 3 zile.

In sfarsit am ajuns

Ma luai cu vorba si v-am mai povestit una alta, dar am ramas la plecarea din New York. Dupa un alt zbor de 5 ore, de genunchii mei ma chinuiau de numa', numa. Tot asa inghesuite sunt scaunele in avion si eu mai micutz asa, nu am prea incaput. Noroc ca am dormit. De data asta nu am mai luat teapa care am luat-o alta data. Ca vine o stewardesa si te intreaba daca vrei casti:"headsets, headsets" striga ea de deabia o intelegi ce zice si daca nu avea castile atarnate de mana nici nu cred ca o intelegeam. Nimeni nu prea zice nimic. Eu venind de pe curse pe care castile erau gratis, ma aventurez si ii zic doamnei ca as vrea eu casti. La care ea zambind imi zice:"five dollars please". Puteam sa mai dau inapoi?? Am luat si am tacut. Acum m-am invatat minte si ma uitam sa vad fetele celor care cer. M-am bucurat sa vad ca nu am fost singurul care a crezut ca sunt gratis. Cel mai bine e sa inveti din greselile altora si nu din ale tale. Dorm eu asa mai chinuit cand, capitanul ne anunta ca ne apropiem de Las Vegas. Era cam 1 noaptea ora locala si ne zice:"Sunt 29 de grade Celcius". Atunci imi vin in minte cuvintele profei de geogra din generala:"In desert e intalnit procesul de dezagregare fizica: ziua foarte cald, 40-50 de grade, seara foarte frig -30, -40 de grade". Ce de prostii te invata la scoala si tu nestiind le crezi? Deci nu sunt chiar -30 de grade seara, ba mai mult erau cu plus. Nu iesi bine din tunelul de la avion, ca te intampina slot machine-urile. Eu ma uitam dupa niste slut machine, dar nimic. Deci nici nu iesi bine din avion ca deja sunetul banilor cazand din masina te intampina. Eu am fost mai norocos si m-a intampinat sora mea. Ea binedispusa, eu cam obosit dar f bucuros ca ne-am intalnit. Imi zice:"Stii cu cine am dat mana". Eu rupt de oboseala, nici macar nu am incercat sa dau un raspuns. De fapt ea mi-a dat imediat raspunsul: Bill Clinton. E, atunci imi trece oboseala si ii zic sa mai zica o data si sa imi povesteasca ce si cum. "A trecut pe langa mine, si a zis hy, apoi s-a intors m-a intrebat ce fac si mi-a intins mana". Asta e un semn bun. Asa a inceput aventura mea aici in Las Vegas. Inchei cu niste randuri dintr-un cantec foarte drag mie: Joshua Jessie - "From a phone booth in Vegas, Jessi calls at 5 am". S-ar putea sa va sun si eu la 5 am ;)

Federer

Finala US Open din 2006, dintre Federer - Roddick, castigata de Federer 3-1 dupa un joc pe care l-a dominat de la un cap la altul, chiar si setul pierdut a fost dominat de Federer, ma face sa scriu aceste randuri despre Federer.
Cred ca e singurul sportiv care joaca la 70%, poate 80% din capacitate pentru a castiga. Si asta nu pentru ca ceilalti sunt inferiori, nu ca nu sunt la fel de talentati sau la fel de bine pregatiti, ci pur si simplu ca el e suma lor. Roddick serveste ca din tun, Agassi are un retur devastator, Nadal un forehand puternic si bine plasat, Tim Henman un voleu si un joc la fileu ce cu greu poate fi depasit, Safin un passing shot excelent. Federer.... le are pe toate astea. Ba mai mult, le foloseste mai eficient si le combina cum numai el stie mai bine.
Fiecare copil care incepe sa invete tenisul trebuie sa inceapa primul sau antrenament prin vizionarea unui meci de-al lui Federer. Orice meci. De ce? Pentru ca in orice meci de-al lui Federer vezi absolut toate felurile de lovituri: servici, voleu, rever, forehand, smash-uri. Toate executate ca la manual.Toate miscarile sunt naturale, line, exacte, si nu pare a se forta niciodata. Asi, lovituri de trecere, o pozitionare in teren ce te face sa te intrebi: "De ce adversarul da mingea exact acolo unde e Federer? Ceea ce s-ar putea sa nu vezi intr-un oarecare meci de-al lui Federer sunt dublele greseli (cum s-a intamplat in finala de anul asta de la US Open), schimbatul tricoului dupa fiecare set, nu o sa il vezi cerand prosopul dupa fiecare minge (joaca doar la 50% din capacitate, nici macar nu se oboseste). Nu o sa il vezi certandu-se cu arbitru, sau comentand fiecare minge care a cazut aproape de linia terenului. Parca e la antrenament. Calm, sigur pe el, nimic nu il scoate din ritmul lui de ceas elvetian.
Acum de ce nu joace Federer la capacitate maxima? Pentru ca adversarul ar pierde la 0 sau 1 si atunci ar disparea spectacolul. Nimeni nu ar mai veni la vreun meci de-al lui pentru ca ar stii ca s-ar termina, cam intr-o ora si ar stii scorul aproximativ. Asta s-a vazut si in meciul cu Roddick. L-a lasat sa castige un set, ca sa se bucure si publicul, si de la 5-5 in al 3-lea set, a castigat 7 game-uri la rand, apoi un game Roddick(doar pentru ca avrut sa castige pe serva lui). In ultimul set, l-a umilit pe Roddick, l-a alergat dintr-o parte in alta, l-a adus la fileu si apoi l-a pasat sau lobat. Nu se vedea nici o urma de transpiratie pe fata, comparativ cu Roddick care a schimbat 3 tricouri.
Sigur va stiti emisiunea "Daca doriti sa revedeti" difuzata in primele zilele ale anului, cu imagini din programul de revelion. Daca se va face o astfel de emisiune si in sport, cred ca Federer va fi singurul sportiv, ale carui meciuri in care a pierdut vor fi mai cerute spre vizionare decat cele in care a castigat. Lumea va incerca sa inteleaga de ce a pierdut, ce nu i-a mers, sau ce zi buna a prins adversarul.
Nu numai ca e un mare sportiv, dar e si un mare caracter, un personaj, caruia faima nu i s-a urcat la cap si de care nu auzi ca s-a batut in baruri, a injurat sau lovit un ziarist. E un model de urmat. Federer e un mare om, un mare caracter, inainte de a fi un mare sportiv.

Concurs

Si de la mesajul meu precedent ramasesem in New York. Aveam 8 ore de petrecut in aeroport, asa ca m-am plimbat, am mancat, dar timpul trecea tot mai incet. Imi dau drumul la mp3 player si la un post de radio concurs. O sa va spun intrebarea asa cum era pusa de cel de la radio:
" If you are an average person, you waste over 60 hours of your life waiting for ........?"
"Over" insemnand in medie 60 de ore vroia sa zica ala. Ca poti sa faci multe lucruri sa pierzi sau sa irosesti 60 de ore. Nu-s chiar asa de multe.
Si toate care au sunat au fost femei. Ia-ta cateva din raspunsurile lor, care toate au fost gresite:
Deci: astepti.....?
- sa te duci la baie sa faci pipi
- posta
- primul sarut
- sa ti se usuce unghiile(la asa m-am imprastiat de ras. nu s-a gandit ca si barbatii asteapta..)
- liftul
-sa se incalzeasca motorul masinii
-sa se termine de facut cafeaua (ca sa evit cacofonia)
-travaliu inainte de nastere (din nou m-am imprastiat de ras. in intrebare nu zicea ca femeile pierd cam 60 de ore asteptand ceva)
-transportul in comun
- Fat Frumos (din nou m-am prapadit de ras. daca ar dura numai atat, toti am fii fericiti)

Deci niciunul din raspunsurile astea nu au fost corecte. Ghici ciuperca ce-i? (probabil ca raspusul la e un rezultat al unui sondaj, studiu, chestii dinastea).
Alea tot sunau si nu ghiceau si deja eram si eu curios, si trebuia sa ma urc in avion, si cineva aproape a dat raspunsul corect si ala apoi a zis care e raspunsul.
Se ofera premii substantiale. :)
Sa vedem cine ghiceste.

Zborul cu avionul (Air France)

Incept acest post prin niste versuri dintr-o melodie:
"Oriunde eu m-as afla/ Prieteni am alaturea/De-ar fi lumea s-o intorc eu am prieteni peste tot
Ii cunosc pe toti de-o viata/ Sunt prietenii mei/ Si la greu nu ma lasa/ De-aia tin la ei
Pentru ei eu pun obrazul/ Ca-s prietenii mei/ Daca e vreodata cazul/ M-ajuta si ei"

Acum drumul, mai bine zis zborul cu avionul. Am "ales" sa calatoresc cu Air France ca era cel mai ieftin, sau in fine, pe ruta care zburam eu asta era cel mai ieftin bilet. Stiam ca Air France sunt experti in a pierde bagajele, si cum aveam doar 45 de minute sa schimb avionul in Paris, eram convins 100% ca imi vor pierde bagajle. Alor mei si la cativa prieteni le ziceam inainte sa plec ca o sa imi piarda bagajele. Trebuia sa ajunga la Paris la 9:30 si eu aveam avion spre New York. Plecam din Budapesta... cu 30 de minute intarziere. Nu era un semn incurajator, si deja ma gandeam cum o sa ma descurc cu un schimb de haine si cam pe cand imi va ajunge bagajul. Ajungem in Paris cam pe la 9:45. Incercam sa le mai dau o sansa. Ma uitam prin prin fereastra avionului la cei care urmau sa descarce bagajele. Erau cam plictisiti, obositi, desi era 9 si ceva dimineata. M-am linistit. O sa imi piarda bagajele. Numai ca aeroportul din Paris e cel mai haotic pe care am fost. De la avion te ia cu autobuzul, si te duce la terminal. Si daca tre sa schimbi terminalul, tot cu autobuzul. Se face deja ora 10, si eu eram pe terminalul de sosire. Ma gandeam ca e bine daca macar eu ajung la timp la avion. Da-l incolo de bagaj. Hainele sunt ieftine in state. Vine autobuzul care sa ne duca la celalalt terminal. Partea proasta e ca terminalul meu era printre ultimele (din cele 5). Si trafic pe aeropport, si cedeaza trecerea, parca era un personal. Eu cu un ochi pe ceas, cu unul la drum. Se face 10:10 si eu eram tot in autobuz. Ma gandeam ca e fain sa petrec o zi in Paris pe cheltuiala celor de la Air France. Ajunge autobuzul la 10:12 la terminal. Sportiv din fire, zic ca ajung la timp. Numai ca cei de la Air France nu ma lasau. Filtre peste filtre. M-au vazut mai bronzat si m-au suspectat. Se face 10:20, deja ma duceam lejer spre poarta de la care trebuia sa plece. Pana in avion, inca 2 filtre. Te controlau la sange. Avionul a avut per total o intarziere de 45 de minute. Cred ca programul zborurilor celor de la Air France, e mai mult , asa, orientativ, decat ceva fix. Nemtii si polonezii plecau cam cu 5 min maxim intarziere. Francezii, nici o problema. Relaxati. Cum de abia am ajuns eu la 10:20 la avion, am zis ca nu are cum sa imi ajunga bagajele. Putin mahnit pe cei de la AF, ma pun in scaunul meu. Si surpriza. TV in scaun. Filme, desene, muzica jocuri tot ce vrei. Au mai crescut un pic in ochii mei. Plecam si zic ca ma uit la un film. Fac alegerea cea mai proasta: RV cu Robbin Williams. Nu merita filmul. Ajungem la destinatie cu 30 de min mai repede. Din nou, pentru ca la ei orarul curselor, e mai mult orientativ. Nu prea tin cont de el. Ei sunt pe filozofia: sa ajungem cu bine, nu conteaza cand. Si spre cinstea lor, mi-au pus si bagajul in acelasi avion cu care am venit si l-am recuperat in New York. Cam atat despre Air France si drumul meu.
Pe mai tarziu.